Campionat Național de Poliatlon la înot, găzduit de Bazinul Olimpic din Pitești
Bazinul Olimpic din Pitești va fi gazda Campionatului Național de Poliatlon la înot, competiție programată în perioada 21–22 noiembrie 2026. Evenimentul se adresează copiilor în vârstă de 10 ani și va reuni sportivi din întreaga țară, care vor concura pentru cele mai bune rezultate în cadrul probelor de înot.
La Pitești sunt așteptați tineri înotători din mai multe cluburi sportive din România, într-o competiție națională menită să le testeze pregătirea și performanțele.
Bazinul Olimpic, închis pentru public
Organizarea campionatului impune și restricționarea accesului publicului la bazin. Astfel, începând de vineri, 20 noiembrie, de la ora 14:00, când este programat antrenamentul oficial, și până duminică, 22 noiembrie, inclusiv, Bazinul Olimpic va fi închis pentru public.
Cum se va desfășura competiția
Concursul se va desfășura în sistemul seriilor contracronometru, iar probele vor avea loc pe 10 culoare. Participarea sportivilor înscriși este obligatorie la toate probele individuale aferente categoriei lor de vârstă.
Cei care doresc să urmărească întrecerile vor putea face acest lucru și de la distanță. Competiția va fi transmisă în direct, prin streaming, pe pagina de Facebook a Federației Române de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM).
