Colonelul Dumitru Mateica a fost condus pe ultimul drum cu onoruri militare
Colonelul Dumitru Mateica a fost înmormântat astăzi, 8 noiembrie 2026, în ziua prăznuirii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, la Cimitirul Municipal „Sfântul Gheorghe” din Pitești. Ceremonia s-a desfășurat cu onoruri militare, iar liniștea cimitirului a fost întreruptă de salve de foc trase în acordurile funebre ale fanfarei militare.
O carieră dedicată armatei
Dumitru Mateica s-a stins din viață la 5 noiembrie 2026, la venerabila vârstă de 100 de ani. Pentru el, armata a reprezentat un mod de viață, căruia i-a dedicat o mare parte din existență. A parcurs toate treptele carierei militare, cu devotament, disciplină și onoare, ajungând până la gradul de colonel.
S-a născut într-un sat din județul Vâlcea, într-o familie care i-a insuflat valori și principii ce l-au însoțit până la final. A urmat școala generală în satul natal, apoi studiile la Liceul „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea. A absolvit Academia Militară din București și, mai târziu, Universitatea din București.
Profesor la Școala de Instruire Interarme
O parte importantă a carierei sale s-a conturat la Școala de Instruire Interarme a Forțelor Terestre „Mihai Viteazul”, unde a activat și ca profesor. Acolo a împărtășit din cunoștințele și experiența sa mai multor generații de ofițeri, lăsând în urmă atât învățături prețioase pentru cariera militară, cât și amintirea unui om care și-a respectat și iubit meseria.
Sicriul, purtat pe brațe de militarii Gărzii de Onoare
Trupul neînsuflețit a fost depus la Capela Militară din Pitești, de pe strada Nicolae Dobrin. Sicriul colonelului a fost purtat pe brațe, spre locul veșniciei, de militarii Gărzii de Onoare de la Școala de Instruire Interarme a Forțelor Terestre „Mihai Viteazul”, instituția în care a fost și profesor. Camarazii i-au dat ultimul salut, iar acordurile fanfarei militare au însoțit despărțirea de cel care a purtat cu demnitate uniforma militară.
O viață de om alături de soție
Dincolo de dragostea pentru armată, în urma colonelului Dumitru Mateica au rămas soția, cei doi copii și cei trei nepoți. Poate cea mai dureroasă a fost despărțirea de soția sa, femeia alături de care a trăit o viață de om, împărțind și bune, și rele. O mână îmbătrânită, brăzdată de anii și de toate întâmplările unei existențe trăite în doi, a rămas sprijinită de sicriul rece care i-a despărțit. Era mâna partenerei sale de viață, cea care i-a stat la căpătâi, în umbra celor peste 65 de ani de căsnicie, a unei povești în care au împărțit bucurii, încercări și nenumărate amintiri.
