Senatul a adoptat un proiect de lege pentru concediu suplimentar acordat părinților din familii monoparentale
Angajații care fac parte din familii monoparentale ar putea beneficia de cel puțin trei zile lucrătoare de concediu de odihnă suplimentar, potrivit unei propuneri legislative adoptate luni de Senat. Proiectul prevede modificarea articolului 147 din Codul muncii și a fost aprobat cu 86 de voturi „pentru” și 22 de abțineri.
Inițiatorii măsurii, un grup de parlamentari PSD, UDMR și USR, susțin că această reglementare nu reprezintă un privilegiu, ci urmărește să compenseze situația în care responsabilitățile familiale sunt asumate de un singur părinte.
„Nu reprezintă instituirea unui privilegiu, ci recunoașterea unei inegalități de fapt și compensarea unei sarcini suplimentare asumate exclusiv de părintele singur”, se arată în expunerea de motive a proiectului.
Conform inițiatorilor, impactul bugetar și administrativ al măsurii ar fi redus, având în vedere numărul relativ limitat al beneficiarilor și faptul că acordarea zilelor libere nu presupune prestații financiare directe de la bugetul public.
Propunerea legislativă urmează să fie dezbătută de Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz.
