Doi șoferi sancționați în Pitești pentru conducere fără permis și alcool la volan
Polițiștii argeșeni au constatat două situații grave în noaptea de 7 spre 8 noiembrie, în municipiul Pitești, iar în ambele cazuri au fost întocmite dosare penale.
În jurul orei 04:00, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au depistat un bărbat de 35 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism deși avea dreptul de a conduce suspendat. Verificările în bazele de date au confirmat situația, iar pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără drept.
Tot în jurul orei 04:00, polițiștii Secției 4 Pitești au oprit pe bulevardul Petrochimiștilor un alt conducător auto, în vârstă de 34 de ani, din județul Vrancea. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei în sânge.
Verificările au mai arătat că șoferul nu deținea permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule. În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.
Cercetările continuă în ambele situații.
