Guvernul nu susține uniformele școlare obligatorii: lipsa studiilor și riscurile financiare, principalele obiecții
Propunerea legislativă care ar urma să introducă obligativitatea uniformelor școlare în România a primit un aviz negativ din partea Guvernului. Executivul a transmis Parlamentului un punct de vedere în care semnalează multiple probleme legate de drepturile copiilor, riscurile de discriminare și presiunea financiară pe care măsura ar putea-o genera asupra familiilor și autorităților locale.
Proiectul de lege, înregistrat în procedura parlamentară în luna iunie 2026, a fost inițiat de senatorul PSD Daniel-Cătălin Zamfir, împreună cu un grup de parlamentari social-democrați. Inițiativa vizează modificarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, astfel încât elevii să fie obligați să poarte uniforma stabilită prin regulamentul fiecărei unități de învățământ. Senatul a adoptat propunerea pe 21 septembrie 2026, iar Camera Deputaților este forul decizional.
Lipsa dovezilor privind reducerea bullyingului
Unul dintre argumentele centrale ale Executivului este absența unor cercetări care să demonstreze eficiența măsurii. În documentul transmis Parlamentului, Guvernul arată că nu rezultă că a fost realizat vreun studiu sau vreo cercetare care să stabilească o legătură între obligativitatea purtării uniformei școlare și reducerea fenomenului de bullying sau creșterea siguranței în școli.
Executivul consideră că problemele de siguranță și bullyingul au cauze multiple, iar impunerea unei ținute vestimentare nu reprezintă o soluție fundamentată prin dovezi. De asemenea, Guvernul invocă respectarea drepturilor și nevoilor individuale ale copiilor, avertizând că introducerea obligativității ar putea ignora particularitățile fiecărui elev și ar putea crea premisele unor situații de discriminare.
Reguli diferite de la o școală la alta și finanțare nesigură
O altă problemă identificată de Executiv privește modul în care ar urma să fie stabilite modelele uniformelor și modul de finanțare. Potrivit proiectului, modelele, standardele tehnice și elementele componente ale ținutei ar urma să fie stabilite de consiliul de administrație al fiecărei școli, cu acordul consiliului reprezentativ al părinților. Guvernul avertizează că această formulă ar putea conduce la reguli diferite de la o unitate de învățământ la alta.
Nici finanțarea nu este suficient de clar reglementată. Proiectul menționează că uniformele pot fi plătite din bugetele autorităților locale sau din fonduri externe nerambursabile, însă nu stabilește o sursă sigură și suficientă de bani. Executivul subliniază că nu poate fi transferată o nouă obligație financiară asupra primăriilor fără identificarea resurselor necesare și avertizează că adoptarea proiectului în forma actuală ar putea afecta ținta de deficit bugetar și stabilitatea macroeconomică.
Riscul de stigmatizare pentru copiii din familii cu venituri mici
Guvernul critică și mecanismul propus pentru acordarea uniformelor gratuite sau a subvențiilor. Documentul nu precizează suficient de clar cine stabilește beneficiarii, ce acte trebuie depuse și cine acordă efectiv sprijinul financiar. Sunt semnalate inclusiv suprapuneri între categoriile de familii eligibile, fără criterii clare de departajare.
O altă problemă este lipsa garanțiilor de confidențialitate. Potrivit Executivului, situația materială a familiilor ar putea deveni vizibilă în procesul de achiziție a uniformelor, ceea ce ar expune copiii riscului de stigmatizare. Guvernul consideră că proiectul ar trebui să includă măsuri de protecție similare celor aplicate în cazul burselor sociale.
Elevii nu pot fi sancționați dacă nu poartă uniformă
În punctul de vedere transmis Parlamentului este amintit și articolul 183 din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP). Acesta interzice explicit atât interzicerea participării la cursuri, cât și sancționarea elevilor care nu poartă uniforma unității de învățământ.
Legislația actuală prevede deja obligația elevilor de a avea o ținută decentă și adecvată, însă nu impune purtarea unei uniforme. Executivul mai atrage atenția că introducerea unei asemenea obligații în timpul anului școlar ar putea crea probleme pentru familii, mai ales din cauza cheltuielilor suplimentare. Legea învățământului preuniversitar prevede că modificările sale intră în vigoare, de regulă, începând cu prima zi a anului școlar următor celui în care au fost adoptate.
