Accident rutier pe DEx 12, în comuna Albota. Două persoane au ajuns la spital
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs în această seară pe DEx 12, în comuna Albota. Polițiștii argeșeni au transmis noi detalii despre împrejurările producerii evenimentului.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Timișoara, care se deplasa dinspre Slatina către Pitești, ar fi intrat în coliziune cu mașina din fața sa, condusă de o femeie de 49 de ani, din București.
Din primele verificări, accidentul s-ar fi produs, posibil, pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în mers. În urma impactului, femeia de 49 de ani și un pasager în vârstă de 71 de ani, aflat în autoturismul acesteia, au fost răniți. Ambii au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au indicat că niciunul nu consumase alcool. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Traficul pe DEx 12 a fost reluat în totalitate.
