Sărbătoarea Recoltei revine la Mioveni, în perioada 9–11 octombrie 2026
Orașul Mioveni se pregătește să găzduiască o nouă ediție a „Sărbătorii Recoltei pe Valea Argeșelului – Târgul Meșterilor Populari”, eveniment programat între 9 și 11 octombrie 2026. Ajunsă la cea de-a XVII-a ediție, manifestarea reunește producători agricoli și meșteri populari din zonă, care își vor putea prezenta și comercializa produsele specifice sezonului.
Printre produsele disponibile la târg se numără fructe și legume, produse din carne și lapte, dulcețuri, zacuscă, murături, miere și produse apicole, precum și vin, must, țuică și afinată. Vor fi prezente și dulciuri de casă ambalate și certificate.
Evenimentul include și o componentă dedicată meșteșugurilor tradiționale, cu obiecte de artizanat, țesături, broderii și alte produse realizate manual.
Înscrierile pentru producători și meșteri populari sunt deschise până la 30 septembrie 2026. Documentele necesare se depun la Registratura Primăriei Orașului Mioveni. Informații despre condițiile de participare pot fi obținute de la Compartimentul Control Comercial, Disciplina în Construcții, Afișaj Stradal și Protecția Mediului, de luni până vineri, sau la numărul de telefon 0348.455.444, interior 2008.
„Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului” este organizată de Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni.
