Senatul a adoptat obligativitatea uniformelor școlare în învățământul preuniversitar
Senatul României a aprobat proiectul de lege care introduce obligativitatea purtării uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. Propunerea legislativă a fost adoptată cu 84 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă” și patru abțineri.
Proiectul modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și stabilește că elevii vor trebui să se prezinte la cursuri în uniforma prevăzută de regulamentul fiecărei unități de învățământ.
Fiecare școală își va putea stabili propriul model de uniformă
Uniformele nu vor avea un model unic la nivel național. Consiliul de administrație al fiecărei școli va decide modelele, standardele tehnice și elementele componente ale uniformei, cu acordul consiliului reprezentativ al părinților.
Unitățile de învățământ nu vor putea impune alte articole vestimentare sau accesorii decât cele stabilite prin regulament. O excepție o constituie ecusonul care conține denumirea unității de învățământ. Astfel, fiecare comunitate școlară va putea decide asupra aspectului uniformei, în funcție de propriile reguli și particularități.
Posibile gratuități pentru familiile cu venituri mici
Proiectul prevede și măsuri pentru ca introducerea uniformei să nu reprezinte o povară financiară pentru părinți. Pentru achiziționarea uniformelor vor putea fi acordate gratuități sau subvenții, iar cheltuielile ar putea fi suportate din bugetele consiliilor județene și locale, precum și din fonduri externe nerambursabile.
Acordarea sprijinului financiar va ține cont de veniturile brute impozabile ale familiilor, fiind prevăzute criterii în funcție de situația acestora, inclusiv pentru familiile monoparentale și pentru cele cu unul, doi sau mai mulți copii.
Decizia finală aparține Camerei Deputaților
Adoptarea proiectului de către Senat reprezintă un pas în procedura legislativă, urmând ca decizia finală să aparțină Camerei Deputaților, în calitate de for decizional.
