TINERI PITEȘTENI AU LANSAT PRIMA APLICAȚIE DE VOT ELECTRONIC!
La Pitești, a fost creată prima platformă digitală din România dedicată dialogului civic și consultării tinerilor, un instrument modern prin care administrațiile publice pot implica rapid și transparent tinerii în procesul decizional. Platforma se numește Vocea Tineretului – VoTIN și reprezintă un pas important spre consolidarea participării tinerilor la viața democratică.
Prin intermediul VoTIN, autoritățile publice pot consulta tinerii din comunități pe teme de interes local, pot colecta opinii, propuneri și inițiative civice și pot crea un dialog direct între decidenți și generația tânără. Proiectul, dezvoltat la nivel local, poate fi adaptat și utilizat oriunde în România, contribuind totodată la stimularea participării tinerilor la procesele electorale.
UN PROIECT CREAT DE TINERI, PENTRU TINERI
Proiectul „Vocea Tineretului – VoTIN” este finanțat prin programul Erasmus+, acțiunea KA154 – Participarea tinerilor la viața democratică, și este dezvoltat de Asociația de Inițiere în Robotică și IT. Ideea a pornit chiar de la tinerii membri ai asociației, care au scris și dezvoltat proiectul ca o punte de legătură între autorități și tinerii din comunitate.
VoTIN este o platformă de vot electronic și consultare publică digitală, care permite lansarea dezbaterilor și sondajelor pe subiecte ce impactează tinerii. Utilizatorii pot participa de oriunde, fără a fi necesară deplasarea unui spațiu fizic și fără constrângeri de timp, având astfel flexibilitate totală în exprimarea opiniei.
LANSĂRI ȘI TESTARE ÎN CONDIȚII REALE
Prima prezentare publică a proiectului a avut loc în 20 octombrie 2025, la eveniment la care au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești, Consiliului Județean Argeș, Inspectoratului Școlar Județean Argeș, precum și reprezentanți ai 20 de organizații de tineret din Pitești și împrejurimi. Lansarea oficială a aplicației VoTIN a avut loc sâmbătă, 10 ianuarie 2026, la Filarmonica Pitești, în prezența autorităților locale, a reprezentanților organizațiilor de tineret și a partenerilor proiectului.
Participanții au avut ocazia să testeze aplicația în timp real, feedback-ul colectat contribuind la îmbunătățirea acesteia. VoTIN este singura aplicație de acest tip creată de o asociație de tineri și poate fi configurată pentru proiecte care implică grupuri mari sau medii de utilizatori, inclusiv autorități locale, instituții publice și organizații private.
TEHNOLOGIE MODERNĂ ȘI SECURITATE
Aplicația VoTIN utilizează o arhitectură digitală de tip cloud, bazată pe servicii Google Firebase, criptarea comunicațiilor prin Cloudflare, un server dedicat Dell R640, servicii de virtualizare cu Proxmox și automatizări realizate cu n8n. În cadrul proiectului au fost scrise peste 10.000 de linii de cod, fiind înregistrate două domenii pentru servere și dezvoltate șase workflow-uri de automatizare și detectare a evenimentelor.
Echipa de dezvoltare își exprimă mulțumiri partenerilor proiectului, în special Euroweb, pentru consultanța oferită în organizarea rolurilor și în dezvoltarea aplicației.
VOCEA TINERILOR CONTEAZĂ
„Noi nu putem impune decidenților să facă ceva. Ei sunt aleși pentru a decide, dar cu ajutorul aplicației pot vedea părerea noastră – a tinerilor. Putem fi parteneri în hotărâri cu impact asupra societății. Asta cere Uniunea Europeană și, înainte de toate, asta ne dorim și noi: ca părerile noastre să fie auzite și ascultate”, a declarat Barbu Luca, reprezentant al Asociației de Inițiere în Robotică și IT.
Statisticile arată că tinerii cu vârste între 18 și 30 de ani au o prezență mai scăzută la vot comparativ cu alte categorii de vârstă. VoTIN demonstrează însă că implicarea civică a tinerilor poate fi crescută prin utilizarea unor instrumente digitale moderne, accesibile și transparente, contribuind la consolidarea încrederii în instituțiile publice.
DESPRE ASOCIAȚIA DE INIȚIERE ÎN ROBOTICĂ ȘI IT
Asociația de Inițiere în Robotică și IT, înființată în anul 2020, funcționează în cadrul Colegiului Național „Alexandru Odobescu” din Pitești, reprezentând instituția de învățământ prin proiectele educaționale, tehnice și civice pe care le dezvoltă.
Sursa: epitesti.ro/evenimente/tineri-pitesteni-au-lansat-prima-aplicatie-de-vot-electronic
